Selectare traducere

Română (România)English (United Kingdom)Deutsche SpracheFrench (Fr)

Reclame parteneri

PDF Imprimare Email

vă invită să vizitati mânăstiri din România, în vacanţa dvs, într-un circuit turistic la munte

 

Câteva cuvinte despre :

 

Mânăstirea Horezu

    

     Situată in judeţul Vâlcea, la poalele muntelui Căpătânii, Mânăstirea Horezu este considerată cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc. Lăcaşul de cult, cu Hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, a fost ctitorit între anii 1693 – 1697 în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Actualmente se află în patrimoniul UNESCO din 1993.

      Întregul ansamblu mânăstiresc, se întinde pe mai mult de 3 hectare, şi cuprinde mânăstirea propriu-zisă, biserica Bolniţei, ctitorită de doamna Maria (soţia lui Constantin Brâncoveanu) ridicată la 1696 şi zugrăvită de Preda Nicolae şi Ianache, apoi la 50 de metri spre nord se află Schitul Sfinţilor Apostoli, ctitorit de marele stareţ Ioan Arhimandritul în 1698 şi zugrăvită de Iosif şi Ioan în 1700, precum şi Schitul Sfântul Ştefan, după numele fiului cel mare al domnitorului, la 1703 şi zugrăvit de Ianache, Istrate şi Harinte.

     Numele mânăstirii vine de la huhurezi, o specie de păsări de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei meşterii tocmiţi să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiţi să lucreze numai noaptea când cântau huhurezii.

     Ansamblul mânăstiresc este format din două incinte. Prima incintă este delimitată de ziduri din cărămidă. Cea de a doua incintă are, pe trei dintre laturi cladiri, iar la răsărit un zid. Intrarea în incinta principală se face pe sub o bolta largă ce are o poartă de lemn, masivă. În turnul clopotniţei se află 4 clopote, având între 300 şi 1000 de kg. Pe trei dintre ele este trecut numele domnitorului Brâncoveanu.

     Biserica mânăstirii are o lungime de 32 de metri şi este înaltă de 14 metri, putând fi considerată o copie aproximativă a Mânăstirii Curtea de Argeş.
În pronaos se află o galerie de potrete reprezentând pe domnitorul Constantin Brancoveanu şi familia sa. De asemenea, pictura interioară reprezintă scene din Vechiul şi Noul Testament, momente din hramul mânăstirii şi bineînţeles Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea la Mânăstirea Hurez a funcţionat o şcoală de sculptură şi pictură.
În pronaos se află familia lui Constantin Brâncoveanu, deoarece această mânăstire a fost destinată ca necropolă a neamului brâncovenesc. Din păcate, osemintele domnitorului, decapitat de turci în 1714, nu au fost aduse nici măcar acum.

     La început mânăstirea a fost de călugări, dar din 1872 a devenit mânăstire de maici. În fiecare an trec pe aici peste 60.000 de turişti, dar cel mai mare pelerinaj are loc in timpul Paştelui.
Charles Diehl, specialist în arta bizantină, o consideră „Le plus beau de toute Roumanie”. În anul 2005, în una din chiliile mânăstirii a fost cazat timp de 3 zile chiar Prinţul Charles al Marii Britanii.

     Mânăstirea Horezu se află situată la 50 km vest de Rm. Vâlcea pe Drumul Naţional DN 67. Pentru cei care vin dinspre Rm. Vâlcea, înainte de a coborâ spre oraşul Horezu, trebuie să facă la dreapta spre satul Românii de Sus

     Olăritul, meşteşug de tradiţie milenară, a fost şi continuă să fie în anumite localităţi din România o activitate prosperă pentru o parte dintre meşterii locali. Din vremuri îndepărtate, olarii s-au recrutat din rândul agricultorilor care învăţau să modeleze vase doar ca activitate complementară. Treptat, în arta olăritului s-au specializat cei mai talentaţi locuitori ai satelor, ei reuşind să se impună prin meşteşugul pe care l-au preluat în familie de la părinţii şi bunicii lor.

     „Ceramica de Hurez” a devenit demult o marcă. Centrul ceramic Horezu a fost şi continuă să fie un adevărat „lider” al creaţiei ceramice populare româneşti. Satul Olari din localitatea Horezu a fost cunoscut dintotdeauna ca specializat în ceramică. Olarii de la Horezu au lucrat mai întai „vase de rând” pe care le vindeau la bâlciurile din zonă sau le livrau „chirigiilor” ca sa le vânda în sate îndepărtate. De regulă, comerţul se facea în natură, câteva vase în schimbul mălaiului, păsărilor sau animalelor. Denumirea „vase de rând” vine de la faptul de a fi fost folosite în viaţa de zi cu zi. Mai târziu folosinţa lor se restânge la cadrul ritual, fiind utilizate la pomeni sau „de moşi”. Vasele nu erau „decorate”, ci dor „stropite” : câteva pete de culoare făcute în smalţ. Vasele de larg consum, dupa cum trădează şi numele lor, trebuiau să fie bune şi uşor de folosit, să fie stabile şi să corespundă pretenţiilor igienice, dar pe lângă aceste însuşiri funcţionale trebuiau să placă ochiului şi să încânte sufletul.

     Vasele decorate cu „gaiţa” şi „cornul” – farfurii cu mărimi variate, „taiere” şi „ciorbalâce”, castroane de diferite dimensiuni, căni, ulcioare – reprezintă ceea ce cunoaştem noi astăzi ca fiind ceramica traditională de Horezu. Le recunoşti dintr-o privire dupa motivele pe care le regăseşti în fiecare casă din zonă şi, mai ales, după felul îngrijit de aranjare a ornamentelor pe vas.

 

 

vă invită într-un circuit turistic la munte ce va cuprinde şi vizitarea de mânăstiri importante din cultura românească şi poate universală

 

Vă aşteptăm !