Selectare traducere

Română (România)English (United Kingdom)Deutsche SpracheFrench (Fr)

Reclame parteneri

PDF Imprimare Email

vă invită să vizitati mânăstiri din România, în vacanţa dvs, într-un circuit turistic la munte

 

Câteva cuvinte despre :

 

Mânăstirea Tismana

      Socotita de mulţi drept inima Olteniei, Mânăstirea Tismana, cu zidurile ei medievale şi bastioane în colţuri, se află situată pe muntele Starmina, înconjurată de păduri şi pereţi abrupţi de stâncă, la 30 de km de Tg Jiu. De altfel, chiar toponimul geto-dacic “tismena” înseamnă: “cetate, loc fortificat cu ziduri”. În timpul lucrărilor arheologice din 1970, la aproape 4 m spre nord de absida laterală a bisericii mari a fost descoperită temelia unui lăcaş de cult construit din bolovani de râu şi cărămidă din timpul ocupaţiei romane. Aceste descoperiri i-au condus pe arheologi la concluzia că în zonă a existat un vechi fort daco-roman.

      Cel care a pus prima cărămidă la construirea mânăstirii a fost Cuviosul Nicodim, un călugar venit tocmai din ţinuturile macedonene, cu sprijinul domnitorului Radu Negru-Vodă. Astfel că la 15 august 1377 a fost sfinţită biserica, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. După trecerea la cele veşnice a domnitorului, construcţia mânăstirii a continuat sub domnia fiilor săi, Dan I Basarab (1384 – 1386) şi apoi Mircea cel Bătrân (1387 – 1418).

      Tismana s-a constituit într-un loc important la hotarele Ţării Româneşti, motiv pentru care locuitorii satului cu acelaşi nume trebuiau să facă de pază, iar pentru aceasta erau scutiţi de biruri şi dijme. Nu întâmplător de aici a pornit revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, dupa lansarea Proclamaţiei de la Padeş, din 22 ianuarie, cerând izgonirea fanarioţilor şi încetarea jafurilor şi a nedreptăţilor.

      Importanţa locului este dată şi de faptul că aici s-au păstrat documente încă din secolul al XIV-lea, punându-se, astfel, bazele unei adevărate istoriografii. Datorită bogăţiei şi modului de administrare, aici şi-au stabilit reşedinţele o serie de bani, cel mai vechi fiind atestat la 1464 ca Banul Tismenii.
De asemenea la Tismana a fost înfiinţată o şcoală de călugări învăţaţi, dintre care mai târziu erau aleşi viitorii episcopi şi mitropoliţi, diacii pentru cancelarii, caligrafii şi traducătorii. De aici au plecat călugării care au înfiinţat mai apoi mânăstiri în Ardeal, Moldova şi Ţara Românească.

      Prin poziţionarea în cadrul natural, intrarea la Mânăstirea Tismana se poate face doar prin partea de vest, iar zidurile fortificate o făceau să pară de necucerit.
Iniţial biserica a fost zugravită într-o singură culoare, în ocru, având figuri geometrice şi florale. Abia în 1564 a fost făcută prima pictură iconografică de către pictorul Dobromir din Târgovişte, fiind considerată cea mai veche pictura bizantină din Ţara Românească.

      Apoi, în 1732 pictura a fost refăcută iar peste cea din Pronaos, în 1766, a fost aplicată o nouă frescă de către Dimitrie Diaconu. Aceasta din urmă, sub coordonarea lui G. Russu, a fost apoi extrasă în 1955 şi încorporată în pereţii muzeului Mânăstirii şi pe coridoarele chiliilor. În urma ei a fost refăcută fresca lui Dobromir.
Pridvorul a fost reconstruit în 1983, după planurile Cuviosului Nicodim, şi pictat în 1994 de pictorul Grigore Popescu. Cu această ocazie au fost pictaţi toţi sfinţii daco-romani descoperiţi şi canonizaţi.
Începând din 1949 Mânăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici, care zi de zi, muncesc şi se roagă dupa tradiţia bisericească.

Tezaurul Mânăstirii

      Multe dintre obiectele de tezaur ale Mânăstirii Tismana s-au pierdut în decursul istoriei sau se află la Muzeul de Artă al României. La Muzeul Mânăstirii se mai găseşte o colecţie de pictură murală, icoane pictate pe lemn, diverse obiecte de cult, cărţi vechi, veştminte şi uşile făcute în 1782. În biserică se păstrează trei părticele de moaşte: degetul arătător al Sfântului Nicodim şi crucea de plumb pe care o purta la gât, o părticică din Sfântul Ignatie Teoforul şi alta din Sfântul Ioan Gura de Aur. Catapeteasma este realizată din lemn de stejar, în 1766, suflată în aur şi cu icoane împărăteşti de la 1844; policandrul este din alamă lustruită din secolul al XIX-lea, iar toaca metalică are forma vulturului bicefal (stema domnilor Basarabi).

      De asemenea, mai există doua vitralii donate de poetul George Coşbuc, în 1916, în memoria fiului său Alexandru.
În 1944 la Tismana a fost ascuns Tezaurul Băncii Naţionale a României, pentru a nu ajunge în mâinile armatei ruseşti. După ce a fost pus la păstrare în una din pivniţe, tezaurul a fost mutat, pentru siguranţă, în Peştera Mânăstirii. În total au fost depozitate circa 380 de tone de lingouri de aur plus 3 tone de aur din tezaurul polonez, lăsat în păstrare în 1939.

      Cuviosul Nicodim, cel care a început construcţia lăcaşului monahal, se pare că era rudă cu domnitorii Basarabi şi cneazul Lazăr al Serbiei.
Se spune ca la 16 ani a părăsit casa părintească din cetatea Prilep (Macedonia) şi a ajuns la Mânăstirea Hilandaru, de la Muntele Athos, unde a învăţat slavona, greaca, caligrafia, pictura, argintăria, arhitectura, zidărie, dogăritul şi multe alte meşteşuguri.
Înainte de a ajunge la Tismana, Cuviosul Nicodim a mai ctitorit mânăstirile de la Vratna şi Manastiriţa (in Serbia), Vodita, Gura Motrului, Topolniţa, Vişina, Aninoasa (în Ţara Românească) şi Prislop (în Ţara Haţegului).

      De altfel, la Tismana el a adus şi un grup de călugari, iar primul loc de rugăciune a fost în grota aflată pe stânca de lângă mânăstire.
În următorii ani a întemeiat aici vestita şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. Ba chiar un Tetravanghel pe pergament, ferecat cu coperte de argint aurit, a fost caligrafiat chiar de el, fiind considerată cea mai veche carte din Ţara Româneasca. În prezent, lucrarea se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. După 1375 Cuviosul Nicodim primeşte de la Patriarhul Filotei al Constantinopolelui cârja, trei părticele de moaşte şi este făcut arhimandrit, iar Mânăstirea Tismana devine prima arhimandrie din Ţara Românească.
La 26 decembrie 1406 Cuviosul Nicodim a trecut la cele veşnice şi este îngropat în pridvorul bisericii, unde şi în ziua de astăzi arde o candelă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română în 1955.

 

vă invită într-un circuit turistic la munte ce va cuprinde şi vizitarea de mânăstiri importante din cultura românească şi poate universală

 

Vă aşteptăm !