Selectare traducere

Română (România)English (United Kingdom)Deutsche SpracheFrench (Fr)

Reclame parteneri

PDF Imprimare Email

vă invită la o plimbare, în vacanţa dvs, într-un circuit turistic la munte în România, unde împreună putem vizita mănăstiri, peşteri, cascade şi foarte multe locuri frumoase.

 

Câteva cuvinte despre :

 

 

Peştera Scărişoara

 

     Situată in Munţii Apuseni la aproximativ 40 km de oraşul Câmpeni, în NV judeţului Alba, pe teritoriul comunei Garda de Sus, Peştera Scărişoara este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România (al doilea gheţar subteran ca mărime din lume. Cel mai mare este în Slovacia).

     Nu se poate preciza cu exactitate data când peştera a fost descoperită dar este menţionată de către Adolt Schmididi în 1863, geograf austriac care a făcut primele observaţii si prima hartă a peşterii. Declarată monument al naturii şi rezervaţie speologică, peştera, situată la o altitudine de 1150 m este renumită datorită prezentei în interiorul ei a unui gheţar cu vechime de peste 3000 de ani, ce are o suprafaţă de 5500 metri pătraţi, cu grosime a stratului de gheaţă ce depăşeşte în unele locuri 37 m, iar unde este stratul cel mai subţire 26 m.
Peştera Scărişoara are o lungime totală de 750 m din care vizitabil 250 m iar adâncimea de 110 m, cu o intrare de 50 m diametru şi 48 m adâncime accesul făcându-se printr-o scara metalică în vederea facilitării intrării turiştilor.

     Peştera este împărţită în mai multe sectoare ce au diferite denumiri. Astfel, chiar după intrare, se află Sala Mare cu trecere în Biserică unde se găsesc peste 100 de formaţiuni stalagmitice de gheaţă fiind totodată principala atracţie turistica a peşterii. În stânga acestei săli se ajunge în Rezervaţia Mare printr-o galerie cu o lungime de aproximativ 70 m sau în Rezervaţia Mică. Vizitarea acestora este permisă doar în scopuri ştiinţifice şi cu autorizaţie specială de la Institutul de speologie Emil Racoviţă din Cluj Napoca. La adâncimea maximă a peşterii de 105 m se află Galeria Maxim Pop. Celelalte două secţiuni ale peşterii Catedrala şi Palatul Sânzianei sunt lipsite de gheaţă.

     Cum se păstrează gheaţa în peşteră?

     Peştera Scărişoara s-a format în timpul glaciaţiunii când munţii în care este situată erau acoperiţi de zăpadă şi gheaţă. Peştera având decât o singură deschidere în partea de sus se formează astfel curenţi de aer între suprafaţa şi peştera care îngăduie păstrarea gheţii.
     Iarna , temperatura aerului din peştera înregistrează aceleaşi oscilaţii ca temperatura aerului din jurul avenului (intrării) ; vara temperatura urcă pană la +1 C din această cauză în fiecare vară din podeaua Salii Mari se topeşte un strat de gheaţă gros de câţiva cm.

 

Legenda

“Solomatul”care fură fete.

Poveştile din bătrâni spun că în peştera de la Scărişoara trăia, în vremuri vechi, un balaur pe care localnicii il numeau Solomat. Acesta fură câte o fată frumoasă, fie în Noaptea de Anul Nou, fie în noaptea dinaintea Târgului de Fete la Găina şi le ascundea într-un palat de gheaţă pe care niciunul dintre localnici n-a avut ocazia să-l vadă.
O altă legendă spune că, în spatele formaţiunii calcaroase numite “La Brazi “, există două bazine tot timpul pline cu apă. Cine se aşează în genunchi, îşi descoperă capul şi bea direct cu buzele şi-şi pune o dorinţă, îşi va vedea visul cu ochii. Condiţia este să-şi respecte “ritualul “ şi, timp de cel puţin un an sa nu divulge nimănui dorinţa pusă.

 

vă invită la o plimbare, într-un circuit turistic la munte în România, unde împreună putem vizita mănăstiri, peşteri, cascade . . . şi . . .  multe locuri frumoase.

 

Veniţi cu noi !